Găgăuzia solicită Rusiei gaze mai ieftine și asistență bancară pentru suplimentarea pensiilor

Home Politica Găgăuzia solicită Rusiei gaze mai ieftine și asistență bancară pentru suplimentarea pensiilor
Găgăuzia solicită Rusiei gaze mai ieftine și asistență bancară pentru suplimentarea pensiilor

Găgăuzia a cerut Moscovei livrări directe de gaze ‘la tarife speciale’ și deschiderea de conturi în sistemul bancar rusesc MIR pentru a permite plata unor ajutoare financiare de la ‘donatori’ din Rusia.

Problema gazului ieftin este foarte importantă pentru locuitorii autonomiei, așa că m-am adresat Rusiei cu o solicitare ca noi să putem primi gaz direct de la (compania rusă) Gazprom la tarife preferențiale, a declarat Evghenia Guțul într-o conferință de presă.

În acest moment, a spus ea, se discută despre valoarea prețului preferențial pentru Găgăuzia, precum și alte detalii juridice și practice. Există o înțelegere și un sprijin deplin în acest sens, a afirmat başcanul regiunii găgăuze, citată de asemenea de Ziarul Național din Chișinău.

Totodată, Guțul ar mai fi convenit la Moscova posibilitatea deschiderii de conturi de la distanță în sistemul rusesc de plăți MIR pentru anumite ‘proiecte sociale’, cum ar fi achitarea de către ‘donatori’ ruși a unor suplimente la pensii sau la salariile bugetarilor din Găgăuzia pentru a ocoli ceea ce ea a numit blocajele de la Chișinău.

Lidera prorusă de la Cahul – capitala Găgăuziei – a declarat că, anterior, o companie moldoveană importatoare de gaze a încercat să înceapă livrările din Turcia la prețuri mai mici, un demers care ar fi fost blocat de guvernul pro-european al președintei moldovene Maia Sandu.

În acest context, Evghenia Guțul a evocat promisiunile sale electorale de a îmbunătăți situația economică a locuitorilor autonomiei, grație sprijinului sponsorilor care susțin regiunea, între care politicianul de opoziție Ilan Șor.

Au fost deja create grupuri de lucru pentru a studia probleme concrete în vederea aprofundării cooperării cu regiunile rusești, a spus ea, subliniind că Rusia este gata să-și deschidă piețele pentru produsele găgăuze.

Evghenia Guțul a profitat de conferința de presă pentru a relata despre recenta sa vizită în Rusia (1-8 martie), în timpul căreia s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin și cu reprezentanți ai mai multor regiuni rusești, printre care regiunile ucrainene anexate Donețk, Lugansk (est), Herson și Zaporojie (sud).

Apropiată a fugarului Ilan Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru implicare în jaful bancar, Evghenia Guțul este primul politician din R. Moldova care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după declanșarea războiului împotriva Ucrainei.

Încă pe când se afla în Rusia, Guțul a postat pe Telegram că a discutat cu Putin ‘probleme regionale și geopolitice complexe, al căror epicentru este Găgăuzia’, și l-a informat pe liderul rus ‘despre fărădelegile autorităților din R. Moldova, care se răzbună pe noi pentru poziția noastră civică și loialitatea față de interesele naționale’.

Evghenia Guțul, fostă membră a partidului Șor, scos în afara legii în Republica Moldova, a obținut 52,34% din voturi în turul doi al alegerilor de anul trecut pentru funcția de başcan.

Găgăuzii, de origine turcă și de credință ortodoxă, vorbesc în principal limba rusă și se opun unei posibile integrări cu România vecină, pe care o consideră un motiv suficient pentru a-și declara independența, așa cum a făcut în trecut ‘republica separatistă moldovenească’ Transnistria.

Într-o primă reacție a Chișinăului, premierul Dorin Recean a catalogat promisiunile făcute de başcanul Găgăuziei drept niște ‘promisiuni false’.

‘Pe parcursul ultimilor doi ani, noi am văzut cum această grupare criminală face mai multe promisiuni false’, a declarat prim-ministrul, referindu-se la formațiunea oligarhului fugar Ilan Șor.

Dorin Recean a mai subliniat că așteptarea sa și a cetățenilor este ca ‘membrii acestei grupări criminale să fie aduși în fața justiției, respectiv să li se întâmple ceea ce scrie în Codul Penal’.

‘Rusia mizează pe crearea falsă de dezbinare socială prin continuarea acțiunilor de compromitere a eforturilor Chișinăului de apropiere de UTA Găgăuzia. De asemenea, se va utiliza în continuare potențialul din regiunea transnistreană în acțiuni hibride anti-Chișinău în contextul proceselor politice din Moldova, pe fundalul invocării unei așa-numite presiuni economice impuse de Chișinău pe regiune’, a avertizat săptămâna trecută șeful Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS), Alexandru Musteață.

Leave a Reply

Your email address will not be published.