Trebuia să fie imaginea care să liniștească un public curios și să atenueze zvonurile online despre starea de sănătate a Prințesei de Wales. Nu s-a întâmplat chiar așa.
În schimb, acum, fiecare detaliu al fotografiei pe care Catherine și Prințul William au publicat-o cu ocazia Zilei Mamei este analizat cu atenție, scrie Daniela Relph, corespondentul regal al BBC.
Lipsesc părți din încheietura mâinii și din mâneca cardiganului Prințesei Charlotte? Mâinile Prințului Louis arată bine? E firesc ca acel copac din fundal să aibă la mijlocul lunii martie frunzele pe care le are?
Fotografia cu Prințesa Catherine și copiii, care a fost publicată cu intenția de a pune capăt întrebărilor despre motivul pentru care Kate nu a mai fost în atenția publicului, nu a făcut așa ceva. Iar limbajul agențiilor de știri, care au retras imaginea, a contribuit la dramatism.
Patru agenții internaționale de fotografie au retras poza cu Prințesa de Wales și copiii săi, din cauza îngrijorărilor că ar fi fost ‘manipulată’.
Imaginea, realizată de Prințul William pentru Ziua Mamei, a fost prima cu Catherine publicată de Palatul Kensington de la operația sa din ianuarie. Dar Getty Images, AFP, Reuters și Associated Press au retras fotografia – observând o „inconsecvență în alinierea mâinii stângi a Prințesei Charlotte”.
Palatul Kensington a refuzat deocamdată să comenteze.
Fotografia o arată pe prințesă stând jos, înconjurată de Prințesa Charlotte, Prințul Louis și Prințul George, acesta din urmă înfășurându-și brațele în jurul gâtului mamei. Imaginea a fost postată pe conturile sociale ale Prințului și Prințesei de Wales, cu un mesaj din partea lui Catherine care spunea: „Vă mulțumim pentru urările dvs. amabile și sprijinul continuu din ultimele două luni. Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită”.
Reuters a emis ulterior un „kill notice” prin care le spunea clienților săi să nu publice imaginea. Associated Press (AP) a trimis un e-mail „photo kill” în care acuză sursa fotografiei de „manipulare” a imaginii.
BBC a publicat prima dată imaginea duminică, la ora 09:00. Versiunea integrală a fotografiei este acum supusă unei examinări mai atente, în urma notificărilor de retragere din partea agențiilor de știri.
Imaginea a fost distribuită, de asemenea, tuturor reprezentanților presei din Marea Britanie prin intermediul agenției PA Media. Este o practică obișnuită atunci când nu instituțiile media însele filmează evenimentul sau fac fotografia.
Cine fotografiază familia regală?
Dar, se pune întrebarea, având în vedere că este vorba despre Familia Regală și de o fotografie care ar fi văzută de sute de milioane de oameni din întreaga lume, de ce nu a fost un fotograf profesionist în spatele camerei?
Evenimentele regale private sunt adesea acoperite de un singur fotograf invitat, fie că este vorba de un fotograf de portret respectat sau de un membru al presei naționale care trebuie apoi să distribuie fotografia către toate instituțiile mass-media.
Cu toate acestea, pe măsură ce Prințesa de Wales se recuperează în urma unei intervenții chirurgicale, grupul de persoane din jurul ei este limitat la prieteni apropiați și la familie. Aceasta a însemnat că nu a fost adus niciun fotograf oficial. În schimb, Prințul William a fost cel care a fotografiat-o pe soția sa și pe cei trei copii.
Dar acesta este, de asemenea, modul obișnuit de operare al acestui cuplu regal. Catherine, care este o fotografă pasionată, a făcut poze cu copiii ei pentru a le marca zilele de naștere, inclusiv pe cea a Prințesei Charlotte în mai anul trecut, pe cea a Prințului George în iulie 2022 și pe cea a Prințului Louis pe o plajă din Norfolk în aprilie 2022.
S-a revenit la vechea tradiție a fotografului profesionist anul trecut pentru cea de-a 10-a aniversare a Prințului George, în iulie, și pentru Prințul Louis, în aprilie, când fotografiile lor au fost făcute de fotograful de portrete Millie Pilkington.
Oricum, înainte ca fotografia cu familia a Prințului William să fie postată online, aceasta ar fi trecut prin echipa de social media de la Palatul Kensington, care gestionează conturile online ale Prințului și Prințesei de Wales. Este foarte posibil să se fi făcut o editare a fotografiei originale, ceea ce a dus acum la discrepanțele din aspectul acesteia.
Implicația aici nu este că întreaga fotografie este un fals sau că Prințesa de Wales este mai bolnavă decât apare în imagine. Acest lucru pare puțin probabil și ar fi o strategie foarte riscantă din partea echipei de la Palatul Kensington. Prin publicarea fotografiei, ei încearcă să reducă speculațiile și bârfele, nu să le accelereze, scrie BBC.
În acest stadiu, explicația cea mai probabilă este că o editare prea zeloasă a fotografiei pentru a o pregăti pentru publicare a pus de fapt la îndoială autenticitatea acesteia, potrivit BBC.
Leave a Reply