Zeci de persoane care manifestau împotriva răpirii și dispariției în 2014 a 43 de elevi de la Școala Normală din Ayotzinapa au spart o poartă a palatului prezidențial, la Ciudad de Mexico, potrivit unor imagini difuzate de postul Milenio, relatează AFP.
Aceste imagini surprind manifestanți care folosesc o camionetă pentru a sparge poarta, după care unii dintre ei, cu fața acoperită de măști, intră în palat.
Președintele mexican Andrés Manuel López Obrador a denunțat o ”provocare”, în contextul în care Mexicul se află în campanie electorală, de vineri, în vederea unor alegeri prezidențiale, prevăzute la 2 iunie.
”Aceasta este o mișcare împotriva noastră”, a răspuns el într-o conferință de presă obișnuită, întrebat de jurnaliști despre ceea ce se petrecea în afara Palatului Național.
”Ei ar vrea ca noi să răspundem în mod violent. Nu o vom face, pentru că nu suntem opresori”, a continuat el.
”Vom repara poarta și nu vor exista probleme”, a dat el asigurări.
Candidata partidului aflat la putere, Claudia Sheinbaum, este marea favorită în alegerile prezidențiale, impulsionată de nepopularitatea președintelui în exercițiu, care nu poate candida în scrutin, după un mandat unic de șase ani, potrivit Constituției.
Manifestanții au atacat porțile Palatului Național, sediul președinției din 2018.
Aceasta este pentru prima oară când își ating scopul.
Rude ale celor 43 de dispăruți, împreună cu avocații lor, activiști și elevi manifestează cu regularitate în centrul Ciudad de Mexico mai ales odată cu apropierea marcării datei dramei.
O tabără în memoria celor 43 de dispăruți a fost instalată pe principala arteră din centrul capitalei, în fața Palatului Național.
Andrés Manuel López Obrador a dat asigurări că manifestanții vor fi ascultați de către un membru al Ministerului de Interne.
El a apreciat că avocații și activiștii care-i însoțesc pe părinții elevilor erau motivați de ”obiective politice”.
Elevii de la Ayotzinapa au ”dispărut” în noaptea de 27 septembrie 2014, după ce s-au dus la Iguala, în statul Guerrero (sud), unde se pregăteau să urce la bordul mai multor autobuze pentru a pleca spre Ciudad de Mexico, unde urmau să participe la o manifestație.
Potrivit unor versiuni oficiale, ei au fost răpiți de către poliție, în complicitate cu criminali, și au fost predați cartelului Guerreros Unidos, care i-a asasinat.
Această dramă a traumatizat Mexicul. Președintele Andrés Manuel López Obrador s-a angajat să revizuiască cu minuțiozitate anchetele și să-i găsească pe tinerii dați dispăruți.
Leave a Reply