Fosta ambasadoare americană la ONU Nikki Haley se pregăteşte să pună capăt campaniei sale în vederea obţinerii învestiturii republicane în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.
Nikki Haley o să-l lase pe fostul preşedinte Donald Trump singur în cursă, potrivit presei americane.
Ea urmează să-şi anunţe decizia într-un discurs la Charleston, capitala statului South Carolina, a cărei guvernatoare a fost.
Preşedintele american Joe Biden şi miliardarul Donald Trump îşi lansează astfel duelul la fotoliul de la Casa Albă.
Fosta guvernatoare a statului South Carolina, ultima candidată care stătea în calea învestiturii republicane a fostului preşedinte a obţinut o singură victorie marţi, în Vermont.
Fostul preşedinte Donald Trump, care candidează în vederea alegerilor din noiembrie, a obţinut victorii în aproape toate statele aflate în joc în această zi electorală de „Super Tuesday”.
El a salutat, în mijlocul unor simpatizanţi, la reşedinţa sa de lux Mar-a-Lago, în Florida, „o seară formidabilă, o zi incredibilă”.
El nu a menţionat-o nici măcar o dată pe Nikki Haley, atacându-şi probabilul rival în alegerile prezidenţiale, Joe Biden.
Nikki Haley l-a privat însă pe Donald Trump de un „mare şlem” în această „Super Tuesday”, obţinând o victorie în Vermont, un stat puţin populat, situat la frontiera cu Canada.
Leave a Reply