Reprezentanţii SUA, ai Qatarului şi ai Hamas se află în Egipt pentru negocieri de pace în Fâșia Gaza.
Hamas insistă în continuare asupra unui angajament israelian de a pune capăt războiului, ca o condiţie pentru un alt acord privind ostaticii.
Israelul a decis să nu trimită o echipă de negociere la Cairo, după ce a primit un răspuns nesatisfăcător din partea Hamas cu privire la ultimul cadru pentru un acord privind ostaticii, negociat la Paris la sfârşitul săptămânii trecute.
Organizaţia Hamas a refuzat să răspundă cererii Ierusalimului de a furniza o listă a ostaticilor în viaţă şi de a stabili câţi prizonieri palestinieni trebuie să elibereze Israelul pentru fiecare ostatic eliberat.
Poziţia Hamas a fost transmisă Israelului prin intermediul Qatarului.
Prima fază a unei eventuale înţelegeri ar urma să prevadă eliberarea a 40 de ostatici în viaţă, inclusiv femei, copii, bătrâni şi bolnavi, în cursul unui armistiţiu de şase săptămâni şi în schimbul cu aproximativ 400 de prizonieri palestinieni.
Duminică după-amiază, un oficial Hamas a declarat pentru CNN că grupul nu va accepta un acord fără ca Israelul să fie de acord cu încetarea războiului din Gaza, ceea ce nu este o soluţie pentru Israel.

Leave a Reply