SUA realizează primul transport aerian de ajutoare umanitare în Gaza, într-o operaţiune comună cu Iordania

Home International SUA realizează primul transport aerian de ajutoare umanitare în Gaza, într-o operaţiune comună cu Iordania
SUA realizează primul transport aerian de ajutoare umanitare în Gaza, într-o operaţiune comună cu Iordania

Statele Unite au realizat sâmbătă prima paraşutare de ajutoare umanitare în Gaza prin intermediul unor avioane militare care au distribuit aproximativ 38.000 de mese. Într-un comunicat publicat de Comandamentul Central a precizat că a colaborat cu Iordania în această operaţiune. Potrivit agenţiei iordaniene de presă Petra, forţele armate iordaniene au efectuat două paraşutări cu două avioane ale Forţelor Aeriene Regale în nordul fâşiei, iar SUA au efectuat trei paraşutări în sudul enclavei. Până în prezent, Iordania a efectuat 25 de paraşutări de la începutul războiului israelian, livrând ajutoare medicale, alimentare şi de urgenţă.

Comandamentul Central al Forţelor Aeriene ale SUA a folosit trei avioane C130 pentru a lansa 66 de colete cu produse alimentare, câte 22 din fiecare avion, echivalentul a peste 38.000 de mese. Pachetele nu au inclus apă sau provizii medicale. Organizaţiile umanitare spun că aceste paraşutări aeriene sunt departe de a satisface nevoile de alimente şi provizii din zonă, unde peste 2 milioane de oameni se confruntă cu foametea.

Vineri, preşedintele american Joe Biden a anunţat paraşutarea de pachete cu alimente şi medicamente în Fâşia Gaza şi a deschis posibilitatea deschiderii unui coridor maritim pentru a facilita intrarea ajutorului umanitar în enclavă. Peste 30.200 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza în cele aproape cinci luni de război, inclusiv 115 locuitori din Gaza care au murit joi într-un incident în timpul unei livrări de alimente în oraş. Israelul a recunoscut că a deschis focul, dar a dat vina pe haosul provocat de mulţimea flămândă care s-a năpustit asupra camioanelor.

Începând cu 7 octombrie, armata israeliană loveşte fără încetare această fâşie de pământ, lungă de aproximativ 40 km şi lată de 10 km. La 27 octombrie, soldaţii săi au lansat o operaţiune terestră în nord, care s-a extins treptat spre sud. Atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a cel puţin 1 160 de persoane, majoritatea civili. Acest război a provocat o catastrofă umanitară în teritoriul palestinian, unde 2,2 milioane din cei 2,4 milioane de locuitori sunt ameninţaţi de foamete. Aproape 1,5 milioane de palestinieni sunt adunaţi în Rafah, marea majoritate fiind persoane strămutate, blocaţi la frontiera închisă cu Egiptul şi temându-se de o ofensivă terestră israeliană.

Leave a Reply

Your email address will not be published.