Prințul William al Marii Britanii a renunțat la participarea la o slujbă comemorativă organizată la Castelul Windsor în memoria fostului rege Constantin al II-lea al Greciei din cauza unei probleme personale nespecificate, a anunțat marți biroul său.
„Din păcate, prințul de Wales nu mai poate participa la slujba de comemorare a regelui Constantin din această dimineață din cauza unei probleme personale”, a declarat Palatul Kensington.
Palatul a refuzat să ofere mai multe detalii, însă evenimentul vine la scurt timp după ce soția prințului William, Kate, în vârstă de 42 de ani, a suferit luna trecută o intervenție chirurgicală abdominală.
Cu toate acestea, o sursă regală a declarat că prințesa de Wales se simte bine.
În urma intervenției chirurgicale suferite de Kate, William, în vârstă de 41 de ani, moștenitor al tronului, și-a amânat îndatoririle oficiale pentru a avea grijă de ea și de cei trei copii ai lor, înainte de a-și relua angajamentele publice, la începutul acestei luni.
Absența sa vine în contextul în care tatăl său, regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, este la rândul său absent din rolul său public, deoarece urmează un tratament pentru o formă nespecificată de cancer.
În absența regelui Charles, soția sa, regina Camilla, îndeplinește angajamentele oficiale, ea urmând să fie însoțită de alți membri ai familiei regale la slujba de la Castelul Windsor organizată în memoria fostului rege Constantin al II-lea al Greciei, rudă a familiei regale britanice, care a încetat din viață la vârsta de 82 de ani în ianuarie anul trecut.
Leave a Reply