O explozie urmată de incendiu s-a produs, luni, într-un spital din Ploiești, iar o femeie de 80 de ani a suferit arsuri.
Victima era în comă în momentul producerii deflagrației, dependentă de oxigen. Ea prezintă arsuri pe 16% din suprafața corporală și la nivelul căilor respiratorii, va fi intubată și transportată la UPU Ploiești.
ISU Prahova anunță, luni, o explozie urmată de incendiu într-un salon al Spitalului de Boli Infecțioase din Ploiești – Spitalul Movila.
Pacientă de sex feminin, aproximativ 80 ani, a suferit arsuri. Este singura victimă, este conștientă, cu arsuri pe aproximativ 50% din suprafața corporală.
Sursa citată a precizat că se deplasează la fața locului ambulanța de Terapie Intensivă mobilă.
De asemenea, s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă.
Deocamdată nu s-a stabilit exact împrejurările producerii deflagrației.
Leave a Reply