Inconștiență la volan: O mamă amendată pentru că a condus cu un copil în brațe

Home Actualitate Inconștiență la volan: O mamă amendată pentru că a condus cu un copil în brațe
Inconștiență la volan: O mamă amendată pentru că a condus cu un copil în brațe

O femeie din Maramureș s-a filmat în timp ce conducea o mașină avându-l în brațe pe copilul său în vârstă de nouă luni, iar pentru fapta sa femeia a fost amendată cu 825 de lei.

Polițiștii din Borșa s-au sesizat sâmbătă, după apariția unui filmuleț în mediul online în care o femeie conducea o mașină cu un copil în brațe. Polițiștii au stabilit că este vorba despre o femeie de 25 de ani, din Borșa, care nu avea pusă centura de siguranță. De asemenea, ea își transporta fiul de nouă luni în brațe, pe scaunul șoferului, fără ca băiețelul să fie fixat într-un scaun pentru copil. Pentru acest gest, femeia a fost amendată cu 825 de lei.

În cauză vor fi sesizați specialiștii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

Leave a Reply

Your email address will not be published.