Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României, a subliniat marți importanța democrației constituționale ca „cheie de boltă a organizării statului de drept”, la aproape cinci luni după ce CCR a anulat turul doi al alegerilor prezidențiale pe baza unor suspiciuni de ingerințe externe.
Enache a vorbit în deschiderea celui de-al X-lea Congres al Asociației Curților Constituționale Francofone (ACCF), desfășurat la București.
„Loialitatea judecătorului față de Constituție și impenetrabilitatea sa la variabilitatea intereselor partizane și circumstanțiale politico-electorale sunt componente inextricabile ale respectului și afirmării constituționalismului”, a declarat Enache în discursul său inaugural.
Președintele CCR a evidențiat că respectarea Constituției „asigură și protejează evoluția democratică a societății, nefiind o chestiune facultativă, tranzacțională sau adaptată intereselor de moment în termenii politicianismului”.
Evenimentul reunește peste 100 de președinți și judecători ai curților constituționale francofone, precum și experți în drept constituțional. Tema principală a congresului este „Interpretarea și revizuirea Constituției: Ce rol are judecătorul constituțional?”.
Enache a subliniat rolul și istoria francofoniei juridice, menționând că aceasta are ca scop „formarea conștiinței și educației juridice pentru apărarea democrației și a libertăților cetățenești, astfel încât dreptul și justiția sunt aduse în forumul societății, mai aproape de interesele și de sensibilitățile sociale ale oamenilor”.
Președintele CCR a avertizat asupra provocărilor contemporane și a evidențiat opoziția francofoniei juridice față de manipulare, dezinformare, discursul urii, violență, populism, extremism și demagogie.
Leave a Reply