Comisarul european pentru comerț, Maros Sevcovic, va avea luni la Washington discuții cu oficiali americani, după ce președintele american Donald Trump a suspendat pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare pe care le hotărâse.
„Comisarul pentru comerț pleacă la Washington pentru a încerca să semneze acorduri. Pe aceasta ne concentrăm”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru comerț al Comisiei Europene, Olof Gill.
Acesta a mai menționat că încă nu este deplin clar ce doresc Statele Unite din partea Uniunii Europene, dar pauza de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale aduce ambele părți „într-un nou spațiu unde am putea avansa și obține progrese reale”. „Noi avem multe de oferit și suntem dispuși să discutăm”, a adăugat purtătorul de cuvânt comunitar, fără a oferi detalii concrete.
Comisarul european pentru comerț va fi însoțit la Washington de Bjoern Seibert, șeful de cabinet al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Aceasta din urmă a anunțat că UE dorește un acord cu SUA care să prevadă în mod reciproc taxe vamale zero pentru produsele industriale. Totuși, într-un interviu acordat vineri publicației Financial Times, ea a confirmat că printre măsurile de represalii comerciale pe care executivul comunitar le examinează se numără și taxarea marilor companii digitale americane.
Comisia Europeană a anunțat joi că UE va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce președintele american Donald Trump a anunțat miercuri amânarea de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depășesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de SUA.
„Dorim să dăm o șansă negocierilor”, a spus Von der Leyen. „Dar dacă negocierile nu sunt satisfăcătoare, contramăsurile noastre vor intra în vigoare”, a adăugat ea.
Statele Unite au impus luna trecută, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, indiferent de țara de origine. Față de aceste taxe UE a adoptat miercuri un set de taxe de retorsiune între 10% și 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre. Acestea sunt taxele vamale care sunt acum suspendate de UE timp de 90 de zile.
În a doua etapă, președintele american Donald Trump a anunțat miercurea trecută taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25% și a unor excepții ce privesc produsele energetice, semiconductorii, etc.), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu SUA. De exemplu, pentru produsele importate din țările UE taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%.
Pentru produsele importate de SUA din China procentul taxelor vamale anunțate de Trump a fost de 34%, la care s-au adăugat taxele de 20% deja existente, așadar 54%, ajungând între timp la 145% după ce au fost suplimentate săptămâna aceasta într-o spirală de represalii reciproce.
Dar Trump a declarat miercuri că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, adică cele care depășesc plafonul de bază de 10%, cu excepția celor aplicate Chinei, după ce numeroase țări au solicitat negocieri cu Washingtonul.
În urma acestui ultim anunț, Comisia Europeană a decis la rândul ei să suspende taxele vamale convenite de statele UE ca represalii față de taxele vamale de 25% impuse luna trecută de SUA pentru importurile de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto. Totuși, aceste taxe impuse de SUA par să rămână în vigoare, ultimul anunț al lui Trump făcând referire doar la celelalte taxe vamale care depășesc plafonul de bază de 10%. Pentru acestea din urmă Comisia Europeană ar fi trebuit să anunțe săptămâna viitoare măsurile de represalii, care s-ar fi adăugat celor anunțate miercuri și care acum sunt suspendate.
Leave a Reply