Simona Halep a mărturisit că se bucură de viață după retragerea din tenis, că acum poate dormi liniștită și nu mai trăiește într-un stres permanent din cauza turneelor.
Ea a subliniat că nu planificase să se retragă la Transylvania Open, subliniind că a luat decizia după meciul cu Lucia Bronzetti din primul tur.
„Îmi place foarte mult viața mea de acum. Sunt mult mai relaxată, pot să dorm liniștită știind că a doua zi nu am niciun program. Eu fiind o sportivă disciplinată, aveam un stres permanent. Acum descopăr lucruri noi, mă bucur de viață. Am mai multă grijă de mine, dau mai multă atenție persoanei mele. Învăț să trăiesc ziua de acum. În tenis mereu privești în viitor. Acum privesc în prezent și trăiesc în prezent. Chiar mă bucur de această perioadă. Mulți îmi spun că îmi va fi foarte dor de tine, deocamdată îmi este bine cum sunt acum”, a declarat Halep la un post TV.
Halep a spus că perioada de suspendare pentru dopaj a marcat-o emoțional.
„La Miami am jucat cumva din eliberare. Dar nu eram pregătită fizic și m-am accidentat. Apoi am făcut tot ce a fost posibil să mă recuperez să joc, mai ales că nu am vrut să mă operez. Am avut discuții cu cei apropiați, familia, prietenii, care m-au și sfătuit să mă opresc dar și să continui. Am simțit cumva că fizic nu mai pot, parcă nu mai aveam și adrenalina pe care o simțeam la gândul la turnee”.
Halep a mai spus că nu programase să se retragă la Cluj, la Transylvania Open.
„La Cluj nici părinții mei nu știam că mă voi retrage, am avut un feeling urât, parcă nu mai puteam. Și la finalul meciului le-am spus că am decis să mă retrag. A fost decizia mea și sunt împăcată că am luat-o la Cluj. Nu am vrut o ceremonie mare, am făcut cum am vrut eu, deși Darren Cahill voia altceva. Dar ce am făcut, fac pe barba mea. Dar am învățat mereu și am ascultat mereu și le mulțumesc tuturor care au fost alături de mine”, a adăugat Halep.
La 4 februarie, Simona Halep a anunțat că se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanța a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de Grand Slam, și 64 de săptămâni ca lider WTA.
Leave a Reply