Decizia judecătorului în cazul șoferului care a ucis un pieton pe trecere

Home Actualitate Decizia judecătorului în cazul șoferului care a ucis un pieton pe trecere
Decizia judecătorului în cazul șoferului care a ucis un pieton pe trecere

Accidentul mortal s-a petrecut pe 26 septembrie 2021, în jurul orei 00 și 30 de minute, pe un bulevard din Iași. Impactul fatal a fost surprins de o cameră de supraveghere montată în zonă.

La volanul unei mașini puternice se afla un tânăr de 19 ani. Procurorii susțin că băiatul circula cu o viteză de aproape 150 de km/h, în condițiile în care limita maximă admisă era de 50 km/h.

A lovit mortal un bărbat de 58 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecere, și care mai avea câțiva pași până pe trotuar.

După accident, conducătorul auto a stat două luni în arest preventiv, apoi a fost pus sub control judiciar.

Pe perioada procesului, judecătorul de caz a decis să schimbe acuzația de omor calificat într-o infracțiune mai blândă – ucidere din culpă.

Magistratul a scris în motivare că accidentul respectiv s-a petrecut noaptea, când drumul era liber și bine iluminat, așa că șoferul a considerat că poate apăsa pe accelerație.

Recent, șoferul a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare, pe motiv că tânărul nu reprezintă un pericol social și regretă faptele. Decizia nu este definitivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.