În multe orașe din România există bazine de înot construite, dar care nu au funcționat nici măcar o zi din cauza autorităților. Motivele sunt diverse, de la primari fără viziune, funcționari incompetenți până la constructori avizi să facă bani cu orice preț.
Un exemplu este orașul Nucet, unde încălzirea bazinului de înot a fost gândită pe lemne, dar după ce primăria a ținut focul aprins o lună de zile, a realizat că temperatura apei nu crește. Așa că a abandonat și sobele și bazinul, în care s-au investit peste un milion de euro.
În Lugoj, bazinul de înot a fost gata în 2016, dar nu a funcționat niciodată. La Giurgiu s-a construit un bazin neracordat la utilități, iar în Buzău, bazinul olimpic a fost privatizat și închis.
Costurile de funcționare sunt uriașe, cum arată și exemplul lui Ricardo Lepădatu, proprietarul unui bazin, care estimează că doar pentru gaz facturile ajung la 70.000 euro lunar. În unele cazuri, autoritățile locale au încercat să vândă bazinele către primării sau să găsească alte soluții, dar fără succes.
Situația este similară și în alte orașe, precum Giurgiu sau Jimbolia, unde bazinele de înot stau nefolosite din cauza problemelor de infrastructură sau a lipsei de fonduri pentru întreținere. Constructorii care au realizat aceste bazine au părăsit proiectele sau au intrat în insolvență, lăsând autoritățile locale în impas.
În final, sportivii care ar trebui să se antreneze în aceste bazine sunt nevoiți să facă naveta către alte orașe, iar comunitățile locale rămân cu investiții nefuncționale și deteriorate. Aceste probleme evidențiază modul în care se cheltuiesc banii publici în România fără să se asigure o gestionare eficientă a proiectelor și fără să existe responsabilitate pentru eșecurile în implementare.
Leave a Reply