Șoferul care a condus băut și luni noaptea a provocat accidentul din Mamaia soldat cu un mort şi trei răniți a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul de 21 de ani a fost adus miercuri în fața magistraților care au analizat toate probele din dosar, inclusiv expertiza tehnică a mașinii. Potrivit specialiștilor bărbatul gonea cu 140 de kilometri pe oră când a pierdut controlul volanului într-un sens giratoriu unde limita legală este de 30 de kilometri pe oră.
A intrat într-un stâlp, iar mașina pur și simplu s-a rupt în două.
Toate cele 5 persoane au fost azvârlite din vehicul de forța impactului. Șoferul a scăpat cu numai câteva zgârieturi, dar un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața, o fată de 19 ani este în stare foarte gravă, la spital, iar alți doi adolescenți au suferit leziuni mai ușoare.
Proba cu etilotestul a arătat că băiatul de la volan avea o alcoolemie de 0,68 miligrame alcool pur în aerul expirat.
Analizele toxicologice au arătat că nu consumase substanțe interzise.
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
Leave a Reply