Ordonanţa „trenuleţ”, adoptată tacit în Senat. Măsurile fiscale au trecut fără să fie supuse la vot

Home Feature Ordonanţa „trenuleţ”, adoptată tacit în Senat. Măsurile fiscale au trecut fără să fie supuse la vot
Ordonanţa „trenuleţ”, adoptată tacit în Senat. Măsurile fiscale au trecut fără să fie supuse la vot

Senatul a adoptat, tacit, luni, în plen, Ordonanţa „trenuleţ” aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, referitoare la unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 2 martie, a fost prezentată de preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Potrivit ordonanţei, măsurile fiscal-bugetare vizează un set de măsuri pentru ‘asigurarea stabilităţii economice, gestionarea responsabilă a resurselor bugetare şi menţinerea controlului asupra cheltuielilor publice, ce vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare şi creşterea veniturilor’.

‘Aceste soluţii sunt aprobate în contextul în care România şi-a asumat, potrivit Planului bugetar pe termen mediu şi lung, o traiectorie de reducere a deficitului bugetar de la 7,9% în anul 2024 la sub 3% în anul 2031’, explică iniţiatorul.

Senatorii Opoziţiei şi-au exprimat nemulţumirea că ordonanţa nu a fost dezbătută în Senat. Senatorul USR Violeta Alexandru consideră că lipsa dezbaterii este motivată ‘de frică’. Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a atras atenţia asupra abdicării de la ‘regulile parlamentarismului’, iar liderul senatorilor POT, Gheorghe Vela, a solicitat ca ordonanţa să revină în comisii pentru a fi dezbătută.

Leave a Reply

Your email address will not be published.