Măsurile de prelungire a plafonării prețului pentru energie și gaze au fost supuse dezbaterii publice, iar ministrul de resort Sebastian Burduja a dat detalii după apariția OUG-ului.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că Guvernul României şi-a asumat protecția socială și ajutorul oferit companiilor românești.
„Aşa cum am promis, am pus astăzi în transparenţă propunerea Ministerului Energiei privind schema de compensare-plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. În faţa instabilităţii regionale, având în vedere creşterile semnificative de prețuri la energie pe piaţa europeană, Guvernul României şi-a asumat să îi protejeze pe români și să susțină competitivitatea companiilor românești”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Potrivit acestuia, prețul la energie electrică și la gaze rămâne în aceleași condiţii de până acum.
„La energie electrică, schema se prelungește până la 1 iulie, iar la gaze ea acoperă 12 luni, până la 1 aprilie 2026. Astfel, facilităm reumplerea depozitelor de gaz la costuri rezonabile pentru iarna următoare”, a adăugat ministrul.
Burduja a anunțat și că a propus „măsuri pentru creșterea lichidității pieței prin facilitarea tranzacțiilor între producători și furnizori și o serie de măsuri pentru creșterea transparenței”.
„Toate acestea au scopul de a încuraja concurența pe piață și de reduce prețul energiei. Angajamentul nostru rămâne același: să nu lăsăm pe nimeni în urmă și să punem pe primul loc interesul cetățenilor și al companiilor românești”, a mai transmis ministrul Energiei.
Leave a Reply