Avansarea lucrărilor pentru construcția centurii ocolitoare Comarnic

Home Actualitate Avansarea lucrărilor pentru construcția centurii ocolitoare Comarnic
Avansarea lucrărilor pentru construcția centurii ocolitoare Comarnic

Construcția centurii ocolitoare a orașului Comarnic progresează „în mod susținut” după obținerea ultimelor avize, transmite Consiliul Județean Prahova. Acestea permit continuarea lucrărilor fără întârzieri majore.

Recent, proiectul a primit avizele finale necesare pentru avansarea lucrărilor, printre care aprobarea Comisiei Tehnico-Economice a CNAIR pentru proiectul tehnic de execuţie şi revizuirea studiului de fezabilitate, avizul Comisiei Tehnico-Economice Centrale a DEER pentru aspectele ce ţin de reţeaua electrică, precum şi avizul OCPI privind noul coridor de expropriere, necesar pentru consolidarea versanţilor adiacenţi traseului. Aceste ultime două avize au fost transmise către CNAIR în vederea obţinerii unei noi Hotărâri de Guvern care să includă modificările necesare traseului centurii, asigurând astfel derularea fără obstacole a proiectului, precizează CJ Prahova.

Traseul centurii, cu o lungime de aproape şase kilometri, este proiectat pentru a permite o viteză de deplasare de până la 90 km/h, reducând astfel semnificativ timpul necesar traversării zonei. Noua arteră va ocoli oraşul Comarnic dinspre vest, oferind o alternativă eficientă la drumul naţional DN1, cunoscut pentru blocajele frecvente, mai ales în perioadele de vârf turistic.

Finanțată de Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere în cadrul Programului Operațional de Transport 2021-2027, investiția se ridică la aproximativ 300 de milioane de lei și este coordonată de Consiliul Județean Prahova.

Pentru a asigura un flux rutier optim, proiectul prevede construcția a trei poduri noi, precum și dublarea podului existent peste râul Prahova de pe DJ101R. Totodată, un pasaj superior va fi realizat peste râul Prahova și calea ferată Ploiești-Brașov, facilitând traversarea rapidă și sigură a acestor obstacole naturale și infrastructurale. La intersecțiile cu DN1 vor fi amenajate sensuri giratorii adaptate cerințelor actuale de trafic, menite să integreze eficient noua centură cu rețeaua rutieră existentă, menționează sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.