Premiere chirurgicale în operațiile glandei tiroide, fără urme vizibile

Home Feature Premiere chirurgicale în operațiile glandei tiroide, fără urme vizibile
Premiere chirurgicale în operațiile glandei tiroide, fără urme vizibile

Cele mai moderne operații ale tiroidei, care nu lasă urme, se fac prin axilă sau prin cavitatea orală. Prin axilă, pot fi scoși inclusiv noduli mari ai tiroidei.

Una din opt femei va avea de-a lungul vieții noduli în tiroidă. Este un procent uriaș. Asta înseamnă că, în fiecare an, aveți nevoie de control endocrinologic, chiar și în lipsa simptomelor.

Fără cicatrici în zona gâtului- așa pot fi făcute operații extinse ale tiroidei, prin care se elimină tumori, toată tiroida, dar și ganglioni de la nivelul gâtului. În premieră națională, intervenția a fost făcută la Sibiu. Prin patru mici incizii – două în zona axilară, două în zona areolelor mamare – medicul chirurg a introdus instrumente robotice.

Dr. Hassar Noor, medic specialist chirurgie generală: „Folosim zona axilară și zona areolară, exact unde vine în contact cu pielea. Dacă facem o incizie de circa 8 mm, într-o lună nu se mai vede, pentru că este exact zona de trecere între areolă și piele. Intrăm între mușchi și țesutul adipos, mergem pe sub piele, tunelizăm și efectuăm toată operația. În zona areolară, în sus, nu o să se vadă nicio cicatrice.”

În primul caz operat, echipa medicală a scos o tumoare de aproape 5 cm plus tiroida, adică o piesă de aproximativ 10 cm. Dacă operația ar fi fost clasică, la nivelul gâtului, ar fi lăsat o cicatrice extinsă.

Pentru formațiuni și mai mari, există și varianta operației robotice, doar prin axilă.

Dr. Hassar Noor, medic specialist chirurgie generală: „Putem să folosim un singur utilaj, prin care introducem brațele robotului. Există și varianta asta cu incizie mai mare. Sunt noduli pe tiroidă, care în timp pot ajunge la cancer tiroidian, de asta e bine pacienții să meargă la medicul endocrinolog. Nu sunt probleme, un control o dată pe an.”

La București, găsim de asemenea o premieră națională. Operația tiroidei prin incizie în mandibulă. Intervenția se face prin cavitatea orală. Nu lasă nicio cicatrice vizibilă.

Dr. Cosmin Giulea, medic primar chirurgie generală: „Ai nevoie de un antrenament în chirurgie laparoscopică. Prima oară a fost făcută în țările din Asia, apoi în Europa.”

O femeie din opt din România va avea noduli tiroidieni. Unii pot evolua spre cancer. Medicii ne spun că sarcina, alăptarea, menopauza – sunt evenimente stresante pentru glanda tiroidă. De aceea, din tinerețe, trebuie să mergem o dată pe an la endocrinolog pentru ecografie și analize de sânge.

Leave a Reply

Your email address will not be published.