Anchetă epidemiologică în localul unde a fost „Balul Însuraților”, după intoxicația alimentară cu zeci de victime

Home Feature Anchetă epidemiologică în localul unde a fost „Balul Însuraților”, după intoxicația alimentară cu zeci de victime
Anchetă epidemiologică în localul unde a fost „Balul Însuraților”, după intoxicația alimentară cu zeci de victime

O anchetă epidemiologică a fost demarată la restaurantul din Reghin unde a avut loc „Balul Însuraților”, sfârșit cu o toxiinfecție alimentară de proporții printre invitați. DSVSA Mureș încearcă astfel să determine sursa contaminării alimentelor.

Zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară, astfel că în local a fost demarată ancheta epidemiologică, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) într-un comunicat preluat de Agerpres.

„Inspectorii ANSVSA au intervenit rapid în urma incidentului de la „Balul Însuraţilor” din Reghin, unde 37 de persoane au prezentat simptome specifice unei toxiinfecţii alimentare. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Mureş au activat măsuri imediate pentru protejarea sănătăţii publice şi investigarea cauzelor îmbolnăvirilor. (…) Autorităţile desfăşoară în continuare ancheta epidemiologică pentru a stabili cu exactitate cauza îmbolnăvirilor. Rezultatele analizelor de laborator şi concluziile anchetei urmează să fie comunicate public în zilele următoare”, se menţionează în comunicat.

La evenimentul cu aproximativ 350 de participanţi, mai multe persoane au acuzat greaţă, vărsături şi ameţeli, ceea ce a determinat activarea Planului Roşu de Intervenţie şi mobilizarea de resurse medicale suplimentare. Până în prezent, 29 de persoane au fost transportate la Spitalul din Reghin pentru îngrijiri medicale, precizează sursa citată.

Astfel, inspectorii DSVSA Mureş au demarat o anchetă epidemiologică pentru a identifica sursa posibilă a contaminării. În cadrul investigaţiilor au fost prelevate mostre din alimentele servite în cadrul evenimentului pentru a fi trimise la Laboratorul Sanitar-Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor (LSVSA) Mureş, cu scopul de a determina o eventuală contaminare.

Totodată, inspectorii au verificat condiţiile de igienă. „Echipele de control au inspectat locaţia evenimentului, verificând condiţiile de preparare, depozitare şi servire a alimentelor, pentru a identifica eventuale nereguli. Ca urmare a constatărilor, DSVSA Mureş a emis o Ordonanţă de Suspendare a Activităţii pentru unitatea respectivă”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, au fost evaluate riscurile de contaminare. „În colaborare cu DSP şi ISU, inspectorii DSVSA monitorizează în continuare situaţia pentru a preveni extinderea incidentului şi a asigura siguranţa consumatorilor. De asemenea, personalul care a pregătit mâncarea urmează să fie testat pentru a verifica dacă a fost purtător de bacterii patogene”, se mai precizează în document.

Totodată, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone, a dispus sâmbătă seara ca echipe de comisari din Mureş şi Bistriţa să efectueze acţiuni de control la restaurantul unde a avut loc Balul Însuraţilor din Reghin.

Comisarii din cadrul ANPC au aplicat, în prima fază, amenzi de 25.000 lei şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate, în urma controalelor la restaurantul din Reghin, a afirmat preşedintele instituţiei, Cristian Popescu Piedone.

Leave a Reply

Your email address will not be published.