Biserica Ortodoxă a proclamat canonizarea a 16 noi sfinți români, care au trăit în vremurile noastre. Părintele Arsenie Boca, preotul Ilie Cleopa sau Dumitru Stăniloae sunt de acum trecuți în calendarul ortodox.
Tot marți se împlinesc 100 de ani de la înființarea Patriarhiei. Sute de oameni au luat parte la evenimentele organizate la Catedrala Patriarhală.
Slujba de canonizare a celor 16 sfinți duhovnici a fost oficiată de Patriarhul Daniel. Este pentru prima dată când Biserica Ortodoxă Română canonizează un număr atât de mare de sfinți care au trăit în vremurile noastre, în secolul XX.
Aceștia au deja icoane și sunt trecuți în calendarul creștin-ortodox, cu cruce albastră, care este echivalentă cu crucea neagră, dar indică faptul că acești sfinți sunt români. De exemplu, Sfântul Arsenie de la Prislop este sărbătorit în ziua de 28 noiembrie, Sfântul Ilie Lăcătușu pe 22 iulie, iar Părintele Cleopa pe 2 decembrie.
Adrian Agachi, purtător de cuvânt al BOR: „Este un moment foarte așteptat de foarte mulți credincioși, mai ales că acești sfinți au mărturisit credința în perioade grele, în perioade de încercare și în perioade în care credința era prigonită. Mulți dintre ei au trecut prin temnițele comuniste, unii chiar murind acolo pentru apărarea dreptei credințe.”
În același timp, unii dintre acești sfinți au fost acuzați că au avut legături cu mișcarea legionară.
Unii dintre sfinți au și moaște, cum ar fi Arsenie Boca sau Părintele Ilie Lăcătușu, ale cărui rămășițe se află în Cimitirul Giulești din Capitală.
Sute de credincioși au venit la Mănăstirea Prislop să se roage la mormântul Sfântului Arsenie Boca.
Enoriașă: „Ne bucurăm foarte mult.”
Reporter: „Era cazul să se întâmple lucrul acesta?” Enoriașă: „Da! Trebuia. Și ceva mai înainte, dar e bine și acum.”
În teologia modernă, canonizarea nu înseamnă recunoașterea sfinției, ci faptul că persoana respectivă este dată ca model.
S-au împlinit și 100 de ani de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie.
Patriarhul Daniel: „A fost o necesitate administrativă și o expresie a unității spirituale existente între clericii și credincioșii din toate provinciile României Mari.”
Cu ocazia Centenarului, în curtea Patriarhiei au fost scoase și moaștele Sfântului Andrei, ale Sfinților Constantin și Elena, ale Sfântului Nectarie și ale Sfântului Dumitru.
Leave a Reply