Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat, joi, într-o declaraţie de presă, că la nivelul instituţiei se lucrează la o nouă organigramă.
Aceasta va însemna regândirea aparatului administrativ al judeţului, cu reducerea numărului de angajaţi din toate structurile de la aproximativ 2.700 la circa 2.000.
Şeful CJ Timiş a subliniat că aceste concedieri vor viza toate instituţiile subordonate Consiliului Judeţean.
Alfred Simonis a dat asigurări că nu se va întâmpla ca în alte instituţii de stat unde, după restructurări, în realitate, au fost reangajaţi cei concediaţi.
Preşedintele CJ Timiş a explicat că, în acest fel, se vor obţine în jur de 80 de milioane de lei în fiecare an, iar aceşti bani vor merge la investiţii.
”Cred că, de anul viitor, ne vor aduce între 60 şi 80 de milioane de lei în plus pentru investiţii în fiecare an. Gândiţi-vă ce putem face cu 80 de milioane de lei în fiecare an şi ce am fi putut face în ultimii 10 ani cu 80 de milioane ori 10. Ne bucurăm să cumpărăm un aparat care costă un milion sau două, ne bucurăm că terminăm Maternitatea Bega, care a costat 20 de milioane de euro, dar noi, practic, aruncăm pe geam 20 de milioane de euro inutil în fiecare an”, a precizat şeful CJ.
”În final, trebuie să rămânem undeva sub 2.000 de angajaţi, de la 2.700 şi ceva undeva după jumătatea acestui an. Nu e un concurs sau o competiţie între care dăm mai mulţi oameni afară, vă asigur că e cea mai serioasă reformă şi structurare pe care a făcut-o vreodată o instituţie, pentru că în timp ce facem disponibilizări nu înfiinţăm structuri în care angajăm din nou aceiaşi oameni. Câţi vor fi în structura CJ Timiş atâţia vor rămâne angajaţi. Nu o să căutăm artificii prin care scriptic să arate foarte bine, dar, de fapt, sunt de trei ori mai mulţi prin tot felul de structuri şi structurele”, a mai precizat Simonis.
Leave a Reply