Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair a cerut să revină de urgenţă pe aeroport

Home Actualitate Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair a cerut să revină de urgenţă pe aeroport
Incident pe Aeroportul Otopeni: Un avion Ryanair a cerut să revină de urgenţă pe aeroport

Un avion Ryanair care a decolat, vineri, de pe Aeroportul ”Henri Coandă” Otopeni, cu 194 de persoane la bord, a solicitat să se întoarcă de urgenţă pe aeroport. Deocamdată nu se cunoaşte motivul solicitării pentru aterizare de urgenţă.

UPDATE: Aeronava Ryanair a aterizat la ora 11:05, fără probleme.

Purtătorul de cuvânt al CN Aeroporturi Bucureşti SA, Teo Postelnicu, a declarat că o aeronavă Ryanair a decolat la ora 10:51 de pe Aeroportul ”Henri Coandă” spre Marsilia, cu 194 de persoane la bord.

La scurt timp, aeronava a solicitat aterizare de urgenţă pe același aeroport și a fost declanșat dispozitivul pentru astfel de situații, care presupune prezența pompierilor și a echipajelor medicale.

Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care a fost solicitată aterizarea de urgență.

Tot vineri, un avion Wizz Air care a decolat de la Budapesta către Abu Dhabi a cerut să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă”, fără a preciza motivul acestei solicitări.

Leave a Reply

Your email address will not be published.