Două cazuri de HMPV au fost confirmate în România în acest sezon de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe, a anunțat Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Al treilea caz – cel al femeii din Oradea – este în curs de validare.
Primul caz detectat și raportat, în luna noiembrie, în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) este din București. Un al doilea caz din București a fost confirmat ieri, 9 ianuarie 2025, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, iar cazul din Oradea este în curs de validare, anunță INSP.
HMPV este un virus respirator obișnuit, urmărit în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI), a transmis sursa citată.
Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în întreg sezonul, în alți ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri, a mai transmis instituția citată.
Aceasta explică faptul că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (hMPV), în China este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice.
Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență și, în consecință, nu au fost declanșate nici măsuri de răspuns la acestea, a mai transmis INSP.
Institutul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor:
- Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;
- Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului;
- Aerisirea zilnică a încăperilor;
- Evitarea locurilor aglomerate;
- Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesare;
- Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora și adresarea la medicul de familie.
Îndemnăm populația să respecte măsurile de prevenire și să contacteze medicul de familie în cazul apariției simptomelor respiratorii, mai spune INSP.
Leave a Reply