Administrația Biden a eliberat – fără prea multă zarvă – de la Guantanamo Bay, 11 prizonieri care au legături cu organizația teroristă Al-Qaida și Osama Bin Laden.
Bărbații yemeniți au fost deținuți în această faimoasă închisoare din sud-estul Cubei timp de mai bine de două decenii, fără nicio acuzație.
Doi dintre bărbați au fost cândva gărzi de corp pentru Osama Bin Laden și toți au fost capturați în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.
”Statele Unite apreciază dorința guvernului Omanului și a altor parteneri de a sprijini eforturile în curs ale SUA axate pe reducerea responsabilă a populației de deținuți și, în cele din urmă, pe închiderea facilității Guantanamo Bay”, a transmis Departamentul Apărării al SUA într-un comunicat.
Transferul a avut loc ca parte a unei operațiuni secrete de a-i duce pe bărbați în Oman, unde vor fi reinstalați în siguranță și fără probleme.
Bărbații nu au putut fi returnați în țara lor natală, Yemen, care este afectată de război civil, din cauza riscului privind siguranța lor.
Moath Hamza Ahmed al-Alwi și Suhayl Abdul Anam al Sharabi ar fi fost ambii gărzi de corp ale lui bin Laden, iar al-Alwi este, de asemenea, acuzat de luptători Al-Qaida. Conform unui dosar al serviciilor de informații din 2020, al Sharabi ‘ar fi putut fi asociat cu un complot eșuat de deturnare de tip 9/11 în Asia de Sud-Vest’.
Transferul anunțat luni lasă în Guantanamo șase bărbați care nu au fost niciodată inculpați, doi deținuți condamnați și trimiși în judecată și alți șapte inculpați pentru atacurile din 2001, atentatul cu bombă din 2000 asupra USS Cole și atentatele din 2002 din Bali.
Deținuții erau desemnați drept combatanți inamici și nu aveau acces la sistemul judiciar american.
Administrația Biden a promis în mod repetat că va închide Guantanamo pentru totdeauna; o promisiune pe care Barack Obama nu a reușit să o îndeplinească în cele două mandate ale sale la Casa Albă.
Costurile Guantanamo au crescut în ultimele două decenii, astfel încât, în momentul când fostul președinte Trump a preluat mandatul, SUA cheltuiau 13 milioane de dolari pe an, per deținut, potrivit lui Lee Wolosky, trimisul special al lui Obama pentru închiderea Guantanamo.
Leave a Reply