Interzicerea sucurilor în cantinele școlare din Spania

Home Educatie Interzicerea sucurilor în cantinele școlare din Spania
Interzicerea sucurilor în cantinele școlare din Spania

Guvernul spaniol a anunțat joi o serie de măsuri destinate îmbunătățirii calității alimentației în cantinele școlare, preconizând interzicerea băuturilor îndulcite și obligativitatea de a oferi elevilor fructe și legume în fiecare zi.

Toți copiii, indiferent de locul lor de naștere, au dreptul la o alimentație sănătoasă, a argumentat ministrul Consumului, Pablo Bustinduy, anunțând aceste măsuri, care vor fi incluse într-un decret pentru promovarea unei alimentații sănătoase și durabile în unitățile școlare.

Textul, în prezent în curs de redactare, va garanta în special consumul zilnic de fructe și legume și va elimina băuturile răcoritoare din gustările servite în școli, a precizat ministrul.

Măsurile au fost anunțate cu ocazia publicării unui studiu realizat de același minister, potrivit căruia copiii spanioli care provin din familii cu venituri mici consumă mai multe băuturi răcoritoare și mai puține fructe și legume și sunt mai susceptibili decât alții la a deveni supraponderali.

Potrivit acestui studiu, obezitatea la copiii spanioli cu vârste cuprinse între șase și nouă ani s-a diminuat în 2023 cu 4,5% per ansamblu, ceea ce reprezintă cea mai puternică scădere înregistrată în serie istorică, dar continuă să afecteze peste o treime din elevi (36,1%).

Această situație este îndeosebi preocupantă în familiile care câștigă mai puțin de 18.000 de euro pe an și unde obezitatea afectează aproape jumătate (46,7%) din copii, în comparație cu 29,2% în rândul familiilor unde veniturile depășesc 30.000 de euro pe an, a subliniat ministerul spaniol.

Leave a Reply

Your email address will not be published.