Toate intervențiile chirurgicale stomatologice pot fi făcute într-o singură ședință. În felul acesta, trauma e cea mai mică.
O singură cură de antibiotice, o singură anestezie. Așa pot fi realizate mai multe tratamente dentare, într-o singură ședință. Vorbim inclusiv despre cele, care presupun intervenția chirurgicală.
Când efectuează extracții dentare, inseră un implant, asană cavitatea bucală, realizează intervenții de ridicare a sinusului – fac o agresiune asupra corpului și trebuie să limiteze această agresiune.
În locul unde dinții sunt bolnavi parodontal, îi tratează și pe aceia să beneficieze pacient de cât mai puține ședințe chirurgicale.
Boala parodontală avansată sau parondontoza necesită tratament chirurgical. Extracțiile dentare înseamnă tot tratament chirurgical. Implanturile presupun intervenții de chirurgie orală, ceea ce poate să însemne inclusiv așa-numita adiția osoasă.
Osul de susținere al dinților este atât de îngust încât necesită mai întâi tratament chirurgical, abia apoi dinții vor putea fi implantați. Toate intervențiile chirurgicale, concentrate într-o singură ședință, înseamnă o singură doză de anestezie. O singură cură de antibiotic ulterior.
Perioada de vindecare a pacientului scade, e redusă la minim. Pacientul să își finalizeze toate etapele cât mai repede și să primească coroane dentare.
Sedarea intravenoasă se dă de medicul anestezist. Practic îți dă substanțe care îți îmbunătățesc percepția timpului, este monitorizat pacientul de un medic specialist ATI.
După intervenție, medicul anestezist este cel care administrează anti-inflamatoare. Inflamația asociată traumei chirurgicale e ținută sub control.
Leave a Reply