Trei cetățeni ucraineni au fost recuperați și ajutați de salvamontiști și polițiști de frontieră după ce au trecut granița în România prin Munții Maramureșului. Unul dintre aceștia a coborât din munte, în timp ce ceilalți doi au fost găsiți de salvatori și li s-a acordat sprijin medical pentru hipotermie și degerături, conform informațiilor furnizate de directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga.
Salvatorii montani au ajuns la cei doi ucraineni rămași sus în munte. Unul dintre aceștia prezintă degerături la membrele inferioare și superioare, iar ambii suferă de hipotermie. Salvatorii au decis să încerce să îi ducă la o stână părăsită pentru a se încălzi. În funcție de evoluția stării de sănătate a ucrainenilor, aceștia vor fi lăsați peste noapte la stână sau vor fi coborâți la baza muntelui.
Potrivit informațiilor, cei trei ucraineni sunt blocați în munte de câteva zile, iar condițiile meteo sunt extreme, cu un strat de zăpadă de 40 de centimetri și o temperatură de minus 10 grade Celsius peste noapte.
Leave a Reply