Impactul criticilor asupra femeilor si mituri despre cariera si vestimentatie

Home Actualitate Impactul criticilor asupra femeilor si mituri despre cariera si vestimentatie
Impactul criticilor asupra femeilor si mituri despre cariera si vestimentatie

Femeile care își critică soțul fac cancer, sună declarația halucinantă a Cristelei Georgescu, soția lui Călin Georgescu, candidatul la Președinția României. Potrivit celor spuse de Cristela, femeia nu are voie să facă o carieră.

Declarațiile Cristelei au fost făcute pe contul său de Instagram. Potrivit acesteia, femeile care își critică soții fac cancer, iar menirea lor nu este să aibă o carieră în viață.

„De ce cele mai multe femei au cancer și tumori? Pentru că au anihilat, inclusiv din mentalul lor, au castrat bărbatul. De câte ori îi criticați pe bărbați, i-ai castrat! Și atunci tu vei avea de suferit”, spune Cristela Georgescu.

„Menirea ta (ca femeie – n.r.) nu este să te duci să faci carieră”, este credința femeii care se află acum la un pas de a deveni Prima Doamnă a României.

Cu altă ocazie, Cristela Georgescu a declarat că pe sub fusta unei femei intră în corpul acesteia energie, astfel că atunci când ea poartă pantaloni în loc de fustă, corpul său spune ”stop”: ”Când tu ți-ai pus pantaloni… deci cum era fusta? Era așa… la femeie, energia intră de jos, din pământ, în sus. La bărbat, vine invers, așa. Când tu ți-ai pus pantalon, ai zis stop. Stop! Înțelegi? Deci e… e o chestiune energetică”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.