Exerciții aeriene comune ale SUA, Coreea de Sud și Japonia în contextul amenințărilor din Coreea de Nord

Home Feature Exerciții aeriene comune ale SUA, Coreea de Sud și Japonia în contextul amenințărilor din Coreea de Nord
Exerciții aeriene comune ale SUA, Coreea de Sud și Japonia în contextul amenințărilor din Coreea de Nord

Coreea de Sud, Japonia şi Statele Unite au efectuat duminică exerciţii aeriene comune cu un bombardier strategic american, ca răspuns la lansarea de către Phenian a unui nou tip de rachetă balistică intercontinentală.

Aceste exerciţii au loc la trei zile după ce Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu combustibil solid, capabilă să atingă ţinte în Statele Unite.

Bombardierul american B-1B, avioanele de luptă sud-coreene F-15K şi KF-16, precum şi avioanele japoneze F-2, au fost mobilizate pentru exerciţii, a transmis armata sud-coreeană.

Exerciţiul demonstrează angajamentul alianţei dintre SUA şi Coreea de Sud în favoarea unei descurajări extinse integrate, ca răspuns la ameninţările nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord.

În timpul manevrelor, avioanele sud-coreene şi japoneze au escortat bombardierul strategic american într-un punct desemnat la sud de Peninsula Coreeană, demonstrând o capacitate puternică de a lovi ţinte rapid şi precis, a adăugat armata.

Aceasta este a patra desfăşurare în acest an a unui bombardier strategic deasupra Peninsulei Coreea, a transmis armata, şi a doua ca parte a unui exerciţiu aerian trilateral care vizează contracararea ameninţărilor militare de la Phenian.

B-1B este un bombardier cu rază lungă de acţiune capabil să transporte arme convenţionale şi arme ghidate de precizie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.