Nicolae Ciucă și implicarea sa în Revoluția din 1989

Nicolae Ciucă a dezvăluit că la Revoluție se afla în dispozitiv de pază la căminul militar din Craiova, apoi a fost retras în cazarmă. Candidatul PNL a vorbit despre evenimentele Revoluției și în cartea sa.

„Am fost ofițer în cadrul Batalionului 121 Cercetare Craiova, de aceea am spus că am executat misiuni specifice. În dimineața în care Ceaușescu a părăsit Palatul CC, am fost în dispozitiv de pază la căminul militar din Craiova care era în construcție. În momentul în care a părăsit și a zburat cu elicopterul, am fost retrași în cazarmă. În seara aceleiași zile am fost și am executat pază la banca de dezvoltare, după care am revenit în cazarmă și nu am mai părăsit-o. În stradă nu am fost deloc”, a declarat Nicolae Ciucă.

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale a mai spus că în calitate de ministru al Apărării și-a cerut scuze pentru greșelile Armatei Române în Decembrie 1989.

„Eu mi-am cerut scuze ca ministru al Apărării pentru tot ce s-a întâmplat greșit la Revoluție din partea Armatei la Revoluție. Eram ministrul Apărării și am făcut-o în numele instituției”, a declarat Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai fost întrebat cât timp a fost membru PCR, el explicând că în perioada 1986- 1989.

„Am fost membru PCR din 1986 până în 1989 când s-a desființat”, a precizat Nicolae Ciucă.

Aceasta nu este prima dată când Nicolae Ciucă vorbește despre evenimentele din decembrie 1989 și despre ce a făcut el în acea perioadă. În autobiografia sa, șeful PNL a vorbit despre zilele Revoluției, dar nu a oferit foarte multe detalii.

Mai exact, acesta a scris că pe 16 decembrie se afla la bunici și că a fost chemat la unitate, alături de tatăl său, la rândul său cadru militar, fără a oferi alte detalii despre activitatea sau sarcinile primite.

„Pe data de 16 decembrie 1989, eram la Plenița, la bunici, să îi ajutăm să taie porcul, așa cum se face în preajma Crăciunului. Fiind o zi de sâmbătă, dacă îmi aduc bine aminte, solicitaserăm părăsirea garnizoanei și eu, și tata. Era obligatoriu, nu se putea altfel. Cum pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, am dat amândoi, ca punct de contact, telefonul fix al unei mătuși care locuia câteva ulițe mai departe. Era amiaza zilei.

Trebăluiam prin curte, când a venit mătușa și i-a spus tatălui că: „Au sunat după tine! Te cheamă urgent la unitate!“ Tata a ridicat neputincios din umeri, uitându-se la bunicul ca un fel de scuză că va trebui să plece și nedumerit în legătură cu urgența rechemării la unitate.

„Nu-i nimic, a zis bunicul. Rămâne flăcăul ăsta.“ Adică eu. Nici n-a apucat tata să se spele, că a venit din nou mătușa, acum pentru mine: „Au sunat și după tine. Urgent, la unitate!“ Abia în clipa aia am înțeles toți trei ce se întâmplă, iar bunicul, care și le știa, din amintirile de veteran, pe ale lui, ne-a spus: „Nu care cumva să lăsați rușii să ne ia țara!”, a scris Nicolae Ciucă în autobiografia sa.