Orașul Marsilia (sudul Franței) a recurs la folosirea dihorilor pentru a scăpa de șobolanii care invadează parcurile, cu o nouă experimentare a acestei metode ‘blânde și ecologice’ pe care speră să o perpetueze până în vara anului 2025.
În Piața Paul Mélizan, într-un cartier rezidențial din sudul orașului, Nuit și Műre, doi dihori aflați la datorie urmăresc fără încetare șobolanii. Acești prădători naturali din categoria rozătoarelor se strecoară în tunelurile în care se află șobolanii, forțându-i să iasă din ascunzișurile lor și să intre într-o plasă.
După 30 de minute, Alexandre Raynal, crescător de dihori și directorul Raynal Environnement, a neutralizat deja trei exemplare datorită acestui procedeu de ‘prădare ecologică’.
‘Odată ce șobolanul rămâne blocat în plasă, îl prind cu ajutorul tatălui meu’, a afirmat bărbatul care administrează o fermă de aproximativ douăzeci de dihori. Animalele sunt apoi colectate și eutanasiate cu gaz.
Este a doua oară când orașul folosește dihorii pentru a combate proliferarea șobolanilor. Prima perioadă de probă, în 2022, a făcut posibilă eliminarea a ‘între 100 și 150 de șobolani’ în patru parcuri, a explicat Adcha Guedjali, consilier municipal responsabil cu combaterea dăunătorilor.
‘Această metodă elimină cel puțin 90% din populația de șobolani dintr-o anumită zonă’, a afirmat Alexandre Raynal, care amintește că această tehnică de combatere a rozătoarelor datează din Evul Mediu.
Leave a Reply