Primărița din județul Mureș, reținută pentru fraudă cu fonduri europene, a recunoscut în fața magistraților că a făcut unele greșeli în gestionarea proiectelor. Ea spune că a vrut cu adevărat să-i învețe pe localnici cum să-și deschidă afaceri, ca să scape de sărăcie. Femeia a fost lăsată în libertate și este cercetată sub control judiciar. Între timp, în comună, oamenii s-au împărțit în două tabere. Potrivit procurorilor anticorupție, primărița comunei Deda a obținut bani europeni pentru instruirea a sute de localnici. În comună, părerile sunt împărțite. Cei care au fost la cursuri anii trecuți spun că sunt dezamăgiți. Localnică: „O promis că ne face și nu ne-a făcut nimic, o promis că ne face cameri, băi și n-a făcut nimica. Marea cu sarea ne-a propus…. Am făcut și eu școala de o zis că ne dă niște bani, nu ne-a intrat în conturi bani”.
Săteancă: „M-am mirat când am auzit că ce s a întâmplat. Ce o făcut știe Dumnezeu…”.
Localnic: „Mulți sunt împotriva dânsei”.
Potrivit procurorilor DNA, din proiectul pe fonduri europene au fost folosiți bani şi pentru cumpărarea a 9 ATV-uri. Valoarea totală a prejudiciului se ridică la aproape jumătate de milion de lei. Acum, primărița este cercetată în libertate, sub control judiciar, pentru fraude cu fonduri europene.
Leave a Reply