O mamă „traumatizată” povestește cum familia ei a trăit un adevărat coșmar în Turcia din cauza unui pașaport expirat. Amber Maherloughnan din Lewes, East Sussex, a plecat din Londra Gatwick spre Antalya împreună cu familia sa pentru o vacanță de o săptămână în valoare de 6.000 de lire sterline în luna august. Cu toate acestea, femeia în vârstă de 28 de ani a fost șocată să descopere că pașaportul fiului său, Reuben, în vârstă de șase ani, era expirat de aproape patru luni.
Mama spune că au fost reținuți timp de aproape 24 de ore împreună cu alte 13 persoane, fiind tratați ca niște infractori. Nu li s-a oferit decât o toaletă dezgustătoare și un ou stricat. Logodnicul lui Amber a încercat să obțină un document de călătorie temporar de la ambasada Turciei, dar acest lucru nu le-a garantat intrarea. Femeia a fost nevoită să plătească pentru greșeala ei, întorcându-se acasă fără să aibă parte de vacanța planificată.
„Aceasta să fie o lecție pentru toți părinții, verificați pașapoartele copiilor voștri”, a atras ea atenția pe rețelele de socializare.
Pașaportul este un document esențial în călătoriile internaționale, iar respectarea termenilor de valabilitate este crucială pentru evitarea unor situații neplăcute precum cea trăită de familia Maherloughnan în Turcia.
Ministerul turc al Afacerilor Externe precizează că vizitatorii trebuie să aibă un document de călătorie sau pașaport valabil cel puțin șase luni de la data sosirii în țară, conform regulilor impuse.
Leave a Reply