Aproximativ trei milioane de elevi din întreaga țară se pregătesc să revină în bănci, începând de luni. Noul calendar școlar aduce schimbări importante.
Schimbările majore din acest an școlar vizează perioadele de examinare. Autoritățile au decis ca probele de Bacalaureat să înceapă din iarnă, cu examenele orale programate între 27 ianuarie și 7 februarie. Probele scrise vor avea loc mai devreme, între 10 și 16 iunie, cu o lună înainte de programul obișnuit, din cauza temperaturilor crescute.
Rafaela Barac, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor, a declarat: „Este benefic faptul că examenele au loc mai devreme, deoarece materia de învățat nu este foarte extinsă pentru competențe, reducând astfel stresul. Programarea timpurie ajută elevii care doresc să susțină admiteri mai complexe, în special în străinătate, unde examenele sunt în luna iulie, oferindu-le mai mult timp pentru pregătire. De asemenea, apreciez faptul că există o zi de pauză între probe”.
Elevii care trec de aceste probe nu sunt automat înscriși în sesiunea de vară a Bacalaureatului. Pentru a fi eligibili, ei trebuie să obțină medii peste 5 la finalul anului școlar.
În același timp, evaluarea națională pentru elevii de clasa a 8-a este programată între 23 și 27 iunie. Pentru prima dată, la ambele sesiuni de examinare, bacalaureat și evaluare națională, elevii vor putea vedea propriile lucrări după afișarea rezultatelor inițiale, înainte de depunerea contestațiilor.
Anul școlar va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în 5 module, cu 5 vacanțe.
Primul modul va începe pe 9 septembrie și se va încheia pe 26 octombrie. Urmează o vacanță de o săptămână, după care va începe modulul 2, în perioada 4-20 decembrie, până înainte de Crăciun.
Revenirea elevilor în bănci va fi pe 8 ianuarie, după sărbătorile Bobotează și Sfântul Ion. Acest modul se va încheia diferit în funcție de decizia inspectoratelor județene privind programarea vacanței de schi. Modulul al patrulea va începe pe 17 februarie, 24 februarie sau 3 martie, încheindu-se înainte de Paște, pe 17 aprilie. După o săptămână de vacanță, elevii se vor întoarce la cursuri pentru încă 8 săptămâni, până pe 20 iunie, când va începe vacanța de vară.
Programul național „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în intervalul 9 septembrie 2024 – 30 mai 2025, pe intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, la alegerea fiecărei unități de învățământ.
Leave a Reply