Decizia de amânare a pronunțării sentinței în cazul lui Donald Trump și implicatiile sale

Home Feature Decizia de amânare a pronunțării sentinței în cazul lui Donald Trump și implicatiile sale
Decizia de amânare a pronunțării sentinței în cazul lui Donald Trump și implicatiile sale

Un judecător din New York a amânat vineri pentru 26 noiembrie, după alegerile prezidențiale din SUA, pronunțarea sentinței în dosarul plăților ascunse făcute de Donald Trump către o vedetă porno, potrivit unui document al instanței.

Decizia survine ca o victorie uriașă pentru fostul președinte american, care dorește să revină la Casa Albă.

„Aceasta nu este o decizie pe care Curtea o ia cu ușurință, dar este decizia care, în ochii Curții, servește cel mai bine interesele justiției”, a scris judecătorul Juan Merchan, sesizat de numeroase recursuri ale apărării lui Donald Trump și care a amânat deja anunțarea sentinței din 11 iulie pentru 18 septembrie.

Pe 30 mai, doisprezece jurați l-au declarat în unanimitate pe Donald Trump vinovat de 34 de infracțiuni de falsificare a unor documente contabile pentru a ascunde plata a 130.000 de dolari către starul de filme porno Stormy Daniels chiar la sfârșitul campaniei prezidențiale din 2016.

Această plată, a cărei disimulare a fost considerată ilegală, avea scopul de a-i cumpăra tăcerea despre o relație sexuală pe care ea susține că a avut-o cu Donald Trump – și pe care acesta din urmă o neagă – în 2006, când era deja căsătorit cu soția sa Melania.

Infracțiunea de fals în acte contabile poate fi pedepsită teoretic cu până la patru ani de închisoare, însă judecătorul poate alege o alternativă precum pedeapsa cu suspendare cu probațiune sau chiar muncă în folosul comunității.

Acesta este primul caz din istoria Statelor Unite când un fost președinte este condamnat pentru o faptă cu caracter penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.