O explozie a avut loc vineri seara într-o secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca.
Secția unde a avut loc explozia se află lângă spital și are mai multe laboratoare de imagistică.
Deflagrația s-ar fi produs ca urmare a unei defecțiuni la instalația de răcire a unui echipament medical, aflată în subsolul imobilului.
„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină în această seară după anunțul primit în dispeceratul ISU Cluj cu privire la faptul că s-a produs o explozie în subsolul unui imobil, situat pe strada Victor Babeș din municipiul Cluj-Napoca.
La fața locului au ajuns patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și un echipaj SMURD. Din primele informații, se pare că a fost vorba despre o defecțiune la instalația de răcirea a unui echipament medical (posibil pentru investigații tip RMN), din cadrul unei secții a spitalului clinic județean”
Nu au existat persoane rănite în urma exploziei, mai precizează sursa citată.
Leave a Reply