Pornim și noi la drum ca să explorăm Necunoscuta Românie. Astăzi ajungem în Banatul montan, unde încă există 250 de mori de apă risipite pe cursurile pâraielor repezi de munte.
Cele mai multe încă funcționale sunt pe Valea Rudăriei, la marginea satului Eftimie Murgu. Nu vă așteptați la facilități pentru turiști. Aici, viața oamenilor se învârte în jurul morilor de apă, care macină, mărunt nu doar grâu ori porumb, ci și povești.
Între Nera, Cerna și Dunăre, la poalele munților Almăj, își face loc, printre stânci, râul Rudăria. Ajuns la șes, firul apei se desparte, iar satul Eftimie Murgu se însira și el pe cele două pâraie paralele.
I se spunea cândva Rudăria, la fel ca valea, dar în urmă cu 50 de ani a luat numele revoluționarului pașoptist născut aici.
În sat și pe vale în sus sunt 22 de mori, dintre care 18 funcționale. Cine le stăpânește și după ce reguli ne spune Victor, un băiat care s-a oferit pe loc să ne fie ghid.
Morile au și nume, iar noi poposim la Îndărătnica dintre râuri. I se spune așa pentru că se învârte invers față de toate celelalte.
Coșul pentru boabe, postăvița, găletușa, măturelele, pietrele și turbina formează un mecanism perfect, acționat de forța apei care curge pe sub moară. Macinate mărunt, făina și mălaiul ajung fie în sacii rândășului, fie în sacoșele turiștilor. 5 lei kilogramul și bonus: o poveste de la moară cu un băiat sărac și o fată bogată.
Spirit capitalist, nevasta rândășului, Maria, face traște și chese, adică traiste și portofele pentru turiști.
Ultima pe firul Rudăriei e Moara cu tunel. Rândășul ne vede dornici de aventură așa că ne invită în necunoscut.
În urma noastră mai prinde curaj un bărbat. Precaute, soția și fetița au rămas afară.
Fost cârciumar în sat, nenea Zaharia știe cel mai bine cum să facă bani la moară. Nu numai din măcinat. Are tot soiul de suveniruri, printre care un coș numit „Brenta” – e străbunica genților pentru livrat mâncarea.
Am ajuns la Rudăria în plin sezon al culesului. Fructele s-au copt cu o lună mai repede, iar pe lângă livezi miroase a prune coapte.
Dintr-o livadă se aud chiote, așa că o luăm într-acolo. Aflăm că uina, adică tușa Chiva, are clacă la prune.
Paraschiva Otiman: „Îmi place răchia! Și dacă îmi place răchia, mai culeg și la prune!”
Sunt vreo șapte oameni la clacă și până la prânz, când se lasă căldura mare, trebuie să culeagă 80 de pruni. La 76 de ani, uina Chiva încă reușește să umple prima găleată.
Uina face o pauză în care își înveselește lucrătorii. Când vine vorba de cântat, Nae Badea sare și el în ajutor.
Ca să grăbească ritmul lucrătorilor istoviți, uina Chiva promite o masă mare după cules.
Coleașă, adică mămăligă, jumărăți, găigană și brânza friptă fac parte obligatoriu din prânzul bănățenilor de la Rudăria. Li se adaugă varza murată și cârnații. Le găsim și în singurul punct gastronomic din sat, deschis de Maria Craia.
Se spune că bănățenii sunt mândri și avuți. Am înțeles cum își fac averea, după ce l-am cunoscut pe nea Ilie Șuta. Se mișcă precum argintul viu, n-ai zice că are 70 de ani.
Deși vin cu sutele să vadă morile, turiștii nu rămân pe Valea Rudăriei. În sat sunt mai puțin de 20 de locuri de cazare certificate și un singur punct gastronomic local. Totuși, ați avea nevoie de câteva zile ca să simțiți farmecul locului.
Leave a Reply