Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de Intervenţie după producerea unui accident rutier între un microbuz şi un autotren, până în prezent fiind înregistrate 14 victime.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, la un accident rutier pe podul de la Cumpăna, între un microbuz şi un autotren. Autorităţile au activat Planul Roşu în această situație. Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că până în prezent sunt 14 victime în urma accidentului rutier.
În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat în afara părţii carosabile la o diferenţă de nivel de aproximativ 4 metri. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a evenimentului şi suplimentarea resurselor medicale, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Constanţa.
La faţa locului au fost trimise 2 maşini de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 2 ambulanţe SMURD, 1 Spital Mobil, 6 ambulanţe SAJ şi 1 elicopter SMURD.
Leave a Reply