Un al treilea copil a murit în urma atacului cu cuţitul care a avut loc luni într-o sală de dans din orașul Southport, din nord-vestul Angliei, ceea ce ridică bilanțul tragediei la trei morți și 10 răniți, între care opt copii.
Din păcate, putem confirma că un al treilea copil a decedat ca urmare a rănilor suferite în atacul cu cuțitul din Southport de ieri dimineață, a declarat marți poliția din Merseyside.
Fata în vârstă de nouă ani a murit la spital în primele ore ale acestei dimineți de marți, 30 iulie, a precizat poliția. Cei doi copii care au murit luni erau două fetițe în vârstă de 6 și respectiv 7 ani.
Alți opt copii au suferit răni prin înjunghiere în timpul atacului, iar cinci dintre ei sunt în stare critică. Doi adulți sunt, de asemenea, în stare critică după ce au fost răniți în timpul incidentului, a transmis poliția.
Luni, un bărbat i-a atacat cu cuțitul pe participanții la un curs de yoga și dans cu tema Taylor Swift într-o sală de evenimente din Southport. Cei doi adulți răniți au încercat să-i protejeze pe copii.
Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost arestat în legătură cu atacul, dar motivul din spatele acestuia rămâne neclar. Poliția nu tratează însă în prezent cazul ca fiind legat de terorism.
Vedeta mondială Taylor Swift a reacționat la acest atac pe Instagram story, spunând că este complet în stare de șoc.
O pagină de donații creată de fanii lui Taylor Swift, înființată pentru ca oamenii să poată contribui la costurile funerare și la sprijinirea victimelor, strânsese, în câteva ore, 60.000 de lire sterline.
Ministrul de interne a vizitat locul faptei, a depus flori și a declarat că poliția trebuie să urmeze toate piste în anchetă.
În această seară va avea loc un priveghi pentru victime.
Leave a Reply