Scandal de spionaj în Coreea de Sud

Home Actualitate Scandal de spionaj în Coreea de Sud
Scandal de spionaj în Coreea de Sud

Armata sud-coreeană anchetează o posibilă scurgere de informații foarte sensibile, susceptibilă potrivit presei să ducă la identificarea unor agenți de informații ai Seulului care spionează Coreea de Nord, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Apărării.

Korea Defense Intelligence Command, o ramură secretă a armatei sud-coreene, a descoperit în urmă cu o lună că informații clasificate, printre care date personale ale agenților săi în post în străinătate, au fost interceptate, a scris agenția de presă sud-coreeană Yonhap.

Responsabilii au descoperit între timp indicii potrivit cărora aceste informații s-ar putea afla în mâinile Coreei de Nord, potrivit Yonhap.

Reacționând la aceste informații din presă, Ministerul sud-coreean al Apărării a precizat sâmbătă, în comunicatul său, că „autoritățile militare anchetează în prezent asupra acestei afaceri”, fără a confirma totuși informațiile publicate de Yonhap.

Armata are intenția de a trata afacerea „cu severitate, în conformitate cu legile și regulamentele, în funcție de rezultatele anchetei”, a adăugat ministerul.

Joi, Statele Unite, Regatul Unit și Coreea de Sud au lansat un avertisment comun împotriva unei „campanii de spionaj cibernetic al piraților informatici nord-coreeni la scară mondială, destinată să sustragă secrete militare clasificate în scopul dezvoltării programului lor de înarmare nucleară interzis.

Informațiile scurse conțineau detalii privind agenți sud-coreeni care se dădeau drept diplomați în străinătate, precum și despre agenți infiltrați, unii dintre ei revenind în țară de teamă că identitatea lor să nu fie dezvăluită, potrivit Yonhap.

Agenția de știri afirmă de asemenea că autoritățile sud-coreene anchetează un funcționar civil care lucra în direcția de informații militare, care avea informații clasificate stocate pe computerul său personal. Funcționarul ar fi afirmat însă că i-ar fi fost piratat computerul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.