Suntem în fața unui declin demografic, de neoprit. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în luna mai s-au născut doar 11.500 de copii.
Numărul este în scădere cu 3% față de aprilie și cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Sporul natural s-a menținut negativ, numărul persoanelor decedate, este de 1,7 ori mai mare decât cel al nașterilor.
În paralel, și numărul cuplurilor care își întemeiază o familie este în scădere. La oficiile de stare civilă, s-au înregistrat doar 9.600 de căsătorii, cu 7% mai puține decât anul trecut.
Leave a Reply