Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații pe râuri din județul Bistrița-Năsăud, valabilă până la miezul nopții.
Până la ora 24:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite, cu posibile depășiri ale Cotelor de Pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mare – bazin amonte S.H. Rodna, județul Bistrița-Năsăud.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Someșul Mare – bazin amonte S.H. Valea Mare, avertizează hidrologii.
De asemenea, până miercuri, la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundații pe râurile mici din bazinul hidrograf Siret – afluenții mici aferenți sectorului amonte confluență cu râul Suceava, județele Suceava și Botoșani.
Leave a Reply