Bărbatul din Cluj-Napoca peste care au intrat doi bărbați, în casă, ar fi un milionar în criptomonede, iar hoții ar fi vizat portofoliul său de active virtuale, potrivit informațiilor obținute.
Tâlharii au intrat în apartamentul său, cu cagule pe față, și l-au atacat pe bărbat. Acesta s-a luptat cu agresorii și a strigat după ajutor, moment în care cei care i-au invadat locuința au fugit.
Bărbatul a sunat apoi la 112 și a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Camerele de supraveghere ale blocului au surprins momentul în care agresorii au intrat în clădirea de apartamente.
Victima deține mai multe mașini de lux, iar acest lucru le-ar fi putut atrage atenția hoților.
Bărbatul a declarat că nu i s-au furat obiecte din casă dar și că nu i-a recunoscut pe cei doi agresori.
Leave a Reply