Mamele minore care au implinit varsta de 16 ani vor dobandi capacitate deplina de exercitiu, astfel incat vor putea decide pentru ele si copilul lor, atat in relatia cu institutiile statului, cat si pentru obtinerea drepturilor financiare, respectiv alocatia de stat pentru copii sau indemnizatia lunara pentru cresterea copilului. Asta datorita unui proiect de lege la care Luminita Barcari (deputat PNL Ialomita) este co-initiator. Acesta a fost adoptat de Parlament la ultima sesiune de vot final.
Concret, proiectul de lege prevede ca mamele minore care au implinit varsta de 16 ani au dreptul sa decida cu privire la copilul lor, putand sa semneze documente cu caracter medical si/sau administrativ care au legatura cu ingrijirea, cresterea si dezvoltarea copilului. De asemenea, legea proaspata votata in Parlament prevede ca indemnizatia pentru cresterea si ingrijirea copilului, alocatia de stat pentru copil, atat a mamelor, cat si a copilului/copiilor lor, precum si orice alte drepturi legale financiare de care beneficiaza copilul/copiii acestora, se acorda mamelor, la solicitarea acestora, ceea ce pana acum nu era posibil, cererile fiind depuse de tutorii mamelor minore ori de partenerii lor, daca acestia erau majori. Potrivit ONG-urilor din domeniu, 70% dintre mamele minore nu aveau acces la propriile alocatii si nici la drepturile financiare primite de catre copilul lor, fapt care genera dependenta fata de adultii din preajma si chiar la intretinerea unor situatii de abuz.
„Le multumesc tuturor colegilor parlamentari care au votat acest proiect care va schimba vietile mamelor minore, le va oferi independenta si putere de decizie in ceea ce priveste viata lor si a copilului pe care il au. Reamintesc ca, atunci cand am discutat Legea Educatiei in Parlament, am avut grija sa dezbat cu atentie, alaturi cu colegii mei, prevederile legate de mamele minore. Prin Legea Educatiei, mamele minore primesc o bursa in valoare de 700 de lei pe luna, cu conditia obligatorie de a continua cursurile la zi. Aceasta bursa se poate cumula cu orice alt tip de bursa – sociala, de merit, etc. In plus, beneficiaza de un program de studiu adaptat nevoilor lor, care sa le permita sa isi continue studiile, inclusiv prin oferirea, acolo unde este posibil, de posibilitati de invatare online”, a precizat deputatul Luminita Barcari, specificand ca, aceeasi Lege a Educatiei prevede ca elevele gravide si elevii parinti beneficiaza cu prioritate de facilitati extrem de importante, care vizeaza combaterea abandonului scolar. Anume motivarea unui numar limitat de absente; transferul in cadrul unor grupe speciale, cu program flexibil; asistenta medicala specifica in cabinetele de medicina scolara si in cabinete specializate; activitati de invatare remediala; activitati in cadrul programului „Scoala dupa scoala” si a programului educational „A doua sansa”; consiliere scolara, inclusiv cu sprijinul unui mediator scolar, a unui mediator sanitar, precum si consiliere psihologica; consiliere administrativa cu privire la drepturile educationale si privind starea de sanatate, inclusiv cu sprijinul unui mediator scolar si a unui mediator sanitar; prioritate la inscrierea copilului la crese si gradinite din apropierea scolilor in care studiaza, prioritate la transfer in cadrul unei unitati de invatamant care are in structura nivelul anteprescolar pentru inscrierea copilului; posibilitatea de a amana examenele in cazul in care acestea coincid cu perioada de nastere sau cu perioada de ingrijire a copilului.
Ramona BUTNARIU
Leave a Reply