Tragedie in avion: Femeia care se ducea la o înmormântare a murit în timpul zborului

Home Actualitate Tragedie in avion: Femeia care se ducea la o înmormântare a murit în timpul zborului
Tragedie in avion: Femeia care se ducea la o înmormântare a murit în timpul zborului

O femeie în vârstă de 68 de ani a murit în ajunul Paștelui catolic în timp ce zbura cu avionul către Sicilia, unde trebuia să participe la o înmormântare.

Incidentul a avut loc pe un zbor Wizz Air care decolase din Bologna și se îndrepta spre Catania. Femeia voia să ajungă într-o localitate din Sicilia pentru a participa la funeraliile unei rude.

În timpul zborului, femeii i s-a făcut brusc rău și a murit din cauza unui infarct. Compania aeriană a anulat zborul ulterior din Catania într-un anunț care a cuprins și informația referitoare la decesul pasagerei sale.

„Zborul Catania – Linate – Catania al companiei Wizz Air, programat pentru această seară cu plecarea primei secțiuni la ora 20:15, a fost anulat. Compania a programat o plecare suplimentară pentru ziua de mâine.

Pe zborul anterior, venind din Bologna, se pare că a decedat o pasageră. Condoleanțe!”, a transmis Sicilia in Volo, specializat în evenimente aviatice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.