Guvernul american al lui Joe Biden, un catolic fervent, sărbătorește duminică Paștele, dar și Ziua internațională a vizibilității persoanelor transsexuale, spre disperarea conservatorilor, care vorbesc de o ‘blasfemie’.
Ziua drepturilor persoanelor transsexuale, sărbătorită în întreaga lume la 31 martie, coincide anul acesta cu sărbătoarea Paștelui, a cărei dată se schimbă în fiecare an.
Polemica a început odată cu publicarea, vineri, a unui comunicat de presă al Casei Albe care recunoștea această zi internațională, sărbătorită de Joe Biden încă de la începutul mandatului său.
Această declarație a fost calificată drept o ‘blasfemie’ de către o purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump, care a acuzat sâmbătă administrația Biden că a efectuat un ‘atac (…) la adresa credinței creștine’ și a pretins ‘scuze’.
‘Președinția Biden a trădat principiul central al Paștelui, și anume învierea lui Iisus Hristos’, a adăugat liderul republican al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, calificând gestul drept ‘scandalos și odios’.
În schimb, Casa Albă i-a acuzat pe republicani că încearcă ‘să dezbine’ și a condamnat ‘retorica plină de ură și necinste’.
Președintele Biden ‘luptă pentru a aduce oamenii împreună și pentru a apăra demnitatea și libertățile fiecărui american’ și ‘nu va abuza niciodată de credința sa pentru câștig sau profit politic’, a declarat purtătorul de cuvânt Andrew Bates.
Donald Trump, care a făcut apeluri repetate la cercurile evanghelice de la alegerea sa în 2016, a anunțat la începutul acestei săptămâni un parteneriat cu o vedetă de muzică country pentru a oferi Biblii, care se vând la prețul de 59,99 dolari bucata.
Subliniind discriminarea suferită de persoanele transsexuale, senatorul democrat și pastorul Raphael Warnock a respins duminică acuzațiile conservatorilor, calificându-le drept ‘contrare credinței creștine’.
Joe Biden și Donald Trump, care s-au confruntat deja la urnele de vot în 2020, au garanția că vor câștiga în această vară nominalizările partidelor lor pentru alegerile prezidențiale din noiembrie.
Leave a Reply