În ajunul Paștelui catolic din 2024, Papa Francisc a decis să-și menajeze puterile pentru Liturghia de Paște, anulând în ultimul moment participarea la procesiunea Via Crucis de la Colosseum-ul din Roma.
În ultimii ani, Suveranul Pontif s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate care i-au afectat mobilitatea și sistemul respirator. Cu toate acestea, duminică, 31 martie, a fost momentul Paștelui catolic!
În fața unui decor spectaculos oferit de amfiteatrul roman, mii de pelerini, mulți purtând lumânări în mână, s-au adunat în tăcere pentru a asista la acest moment culminant al Săptămânii Mari, amintind jertfa Mântuitorului pe cruce.
Credincioșii catolici veniți din toate colțurile lumii au așteptat cu nerăbdare să-l vadă pe Papa Francisc ocupând scaunul alb. Cu toate acestea, cu doar câteva secunde înainte de începerea ceremoniei, organizatorii au retras fotoliul.
Conform anunțului oficial, Papa Francisc a decis să urmărească procesiunea din Reședința Sfânta Martha de la Vatican, pentru a-și păstra sănătatea în vederea privegherii de sâmbătă și a slujbei din Duminica Paștelui.
Participanții la procesiunea Drumul Crucii au făcut înconjurul arenei antice luminate spectaculos, purtând o cruce și oprindu-se din loc în loc pentru rugăciuni.
Papa Francisc a scris personal textele pentru această procesiune, o premieră în cei 11 ani de pontificat.
Vineri după-amiază, Suveranul Pontif a oficiat slujba din Vinerea Mare în Bazilica Sf. Petru, așa cum era planificat. Dacă în anii trecuți se prosterna pe podeaua din marmură a edificiului, acum starea sănătății nu-i mai permite acest gest. În schimb, s-a rugat în tăcere din scaunul său cu rotile.
Papa Francisc va prezida duminică dimineață Liturghia de Paște în Piața Sf. Petru.
La final, Suveranul Pontif va oferi binecuvântarea Urbi et Orbi – Către cetate și lume.
Leave a Reply