O mașină a lovit, duminică, un camion staționat pe DN 13, în județul Brașov, iar cinci persoane au fost rănite.
Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident rutier, pe DN 13, în zona Pădurea Bogății, ca urmare a unui autoturism care a tamponat un autocamion ce se afla staționat. În urma impactului, cele două vehicule au fost avariate, iar cei cinci ocupanți din autoturism au suferit leziuni pentru care se acordă sprijin medical.
Sursa citată a precizat că la fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, care efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.
În zonă traficul rutier se desfășoară cu restricții, circulația urmând a fi reluată în integralitate după finalizarea cercetărilor de la fața locului.
Poliția Rutieră recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de carosabil umed și să păstreze o distanță de siguranță față de vehiculul din față.
Leave a Reply