Președintele rus Vladimir Putin a fost reales președinte cu 87,28% din voturi, potrivit rezultatelor definitive publicate de Comisia electorală după numărarea tuturor voturilor exprimate în secțiile din Rusia.
La rezultatele din Rusia se vor adăuga și buletinele de vot care provin din străinătate.
Kremlinul a salutat realegerea triumfală a lui Vladimir Putin cu 87% din voturi și a declarat că rezultatele scrutinului prezidențial din Rusia, desfășurat fără opoziție și în plin conflict armat cu Ucraina, arată consolidarea poporului rus în jurul președintelui Vladimir Putin.
„Acesta este un rezultat excepțional pentru președintele în exercițiu Putin, este cea mai elocventă confirmare a nivelului de sprijin din partea populației țării pentru președintele său și consolidarea în jurul lui”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.
Într-un apel cu reporterii, Peskov a respins criticile americane la adresa alegerilor, despre care Washingtonul a spus că nu au fost nici libere, nici corecte. El a declarat că Rusia nu ascultă astfel de opinii și încercările occidentale de a prezenta alegerile ca fiind ilegitime sunt absurde.
Printre altele, întrebat luni despre ideea creării unei zone-tampon de frontieră cu Ucraina, Kremlinul a declarat că Moscova trebuie să se asigure că propriul teritoriu este în afara razei de acțiune a tirurilor ucrainene.
Putin a vorbit despre posibilitatea stabilirii unei astfel de zone într-un discurs rostit duminică, după ce a câștigat alegerile.
„Împotriva atacurilor cu drone ucrainene și bombardării teritoriului nostru: dotări publice, clădiri rezidențiale, trebuie luate măsuri pentru securizarea acestor teritorii”, a spus Peskov.
„Ele pot fi securizate doar prin crearea unui fel de zonă-tampon, astfel încât orice mijloace pe care le folosește inamicul pentru a ne lovi să nu fie în raza de acțiune”, a adăugat el.
„Nu exclud ca, ținând cont de evenimentele tragice care au loc astăzi, să fim forțați la un moment dat, când considerăm că este necesar, să creăm o anumită zonă sanitară în teritoriile aflate astăzi sub regimul de la Kiev”, a declarat Putin.
Putin a refuzat să ofere alte detalii, dar a spus că o astfel de zonă ar trebui să fie suficient de mare pentru a opri armele de fabricație străină să lovească teritoriul Rusiei.
El a făcut această remarcă după ce a fost întrebat dacă crede că este necesar ca Rusia să includă regiunea ucraineană Harkov, care se învecinează cu Belgorod, o provincie a Rusiei atacată regulat de forțele Kievului din 2022.
Forțele ruse au încercat inițial să cucerească regiunea Harkov în februarie 2022, dar au fost dispersate din cea mai mare parte a zonei într-o contraofensivă ucraineană în septembrie a acelui an.
În septembrie 2022, Rusia a declarat că a anexat cele patru regiuni ucrainene Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, deși nu controla pe deplin niciuna dintre ele.
Conducerea ucraineană a spus că anexarea Rusiei este ilegală și că va lupta până ce ultimul soldat va fi expulzat de pe teritoriul ucrainean.
Printre altele, Kremlinul a apreciat că Iulia Navalnaia, care a preluat torța de la răposatul ei soț, opozantul rus Aleksei Navalnîi, și-a pierdut rădăcinile și nu mai simte pulsul țării sale după realegerea lui Vladimir Putin cu 87% din voturi.
Leave a Reply